craiova, 27-30 Octombrie 2022

CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE PSIHIATRIE BIOLOGICĂ ȘI PSIHOFARMACOLOGIE
cu participare internațională - ediția XIII "Terapie și Management în Psihiatrie"

Sunt onorat să vă invit la Craiova, cu ocazia Conferinţei Naţionale de Psihiatrie Biologică şi Psihofarmacologie, în perioada 27-30 Octombrie 2022, pentru a petrece împreună ultimele zile de toamnă într-o ambianţă relaxată, colegială şi mai ales „offline”, discutând despre provocările actuale din domeniul psihiatriei.

Evenimentele şi transformările sociale din ultimii ani continuă să suprasolicite deopotrivă societatea şi profesioniştii din domeniul sănătăţii mintale. Efectele pandemiei, digitalizării şi conflictelor armate vor continua să se dezvăluie în următoarea perioadă şi consider că avem nevoie de o adaptare flexibilă care să ne permită furnizarea unor servicii de specialitate şi de un real ajutor pacienţilor noştri actuali şi viitori.
Îmi doresc o participare ştiinţifică activă la nivelul cu care ne-aţi privilegiat de fiecare dată. Faţă de anii precedenţi, vreau o interacţiune mai puţin „oficială” şi mai mult spontană şi prietenoasă ca premisă benefică pentru schimbul de informaţii şi păreri, dar şi generarea de idei noi şi colaborări viitoare.

Vă aştept cu drag la Craiova!

Conf. univ. dr. Ion Udriştoiu

ORGANIZATOR

Parteneri ştiinţifici

Sub egida